COMUNICAT DE PRESĂ

“STUDentity”, de la EU la NOI. De la NOI la COMUNITATE.

București, 25 octombrie 2026

Asociația Taxiul cu Bomboane anunță încheierea proiectului STUDentity, desfășurat în
perioada 20 august – 25 octombrie 2026, în București și Ploiești, cu participarea a 125 de
studenți la atelierele din Universitatea Tehnică de Construcții București, Casa de Cultură a
Studenților Ploiești și Universitatea Petrol-Gaze Ploiești.

Prin ateliere interactive de educație nonformală, proiectul a încurajat tinerii să își exprime
opiniile, să colaboreze, să identifice problemele comunităților din care fac parte și să descopere
cum pot contribui la rezolvarea lor. Un rezultat important al proiectului l-a reprezentat “Harta
problemelor”, realizată pornind de la preocupările și observațiile participanților.

Pe baza
acestora, studenții au dezvoltat mini-inițiative civice, transformând ideile și discuțiile în
propuneri concrete de implicare în comunitate.

Dincolo de cifre, STUDentity a urmărit să le ofere tinerilor încrederea că opiniile lor
contează și că schimbarea începe atunci când aleg să se implice. Ne-am dorit ca studenții
participanți să plece din acest proiect nu doar cu informații noi, ci și cu dorința de a face ceva
pentru comunitățile lor. Pentru că între “ar trebui să facă cineva” și “hai să facem noi” este un
pas pe care fiecare dintre noi îl poate face.
Mulțumim tuturor studenților, voluntarilor și partenerilor care au contribuit la
desfășurarea proiectului STUDentity, un proiect despre idei, oameni, competențe și schimbare.

Proiect cofinanțat de Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale.