Home » Proiecte » 

Cel mai spiridus

2024

 

 

Vino să fii #celmaispiriduș în campania de Crăciun a Asociației Taxiul cu Bomboane!

București, noiembrie 2024 – Ca în fiecare an, dăm startul la maratonul celei mai magice perioade din an. Asociația Taxiul cu Bomboane vă invită să vă alăturați într-o campanie specială de Crăciun. Fiecare gest de generozitate poate face diferența pentru copiii din școlile speciale și spitalele de pediatrie, iar împreună putem fi #celmaispiriduș în această poveste frumoasă!

Ce poți dona?

Pentru a aduce un zâmbet pe chipurile celor mici, vă încurajăm să contribuiți cu produse noi, care vor aduce bucurie și speranță în inimile lor:

● Cărți de povești
● Creioane colorate
● Jucării de pluș
● Dulciuri neperisabile

Împreună, facem Crăciunul mai frumos pentru toți!

Termenul limită pentru colectarea produselor este 6 decembrie 2024, așa vă încurajăm să vă alăturați cât mai curând și să ajutați la crearea unei atmosfere de sărbătoare pentru copiii mai puțin norocoși.

Cum puteți contribui?

Produsele pot fi lăsate la biroul Asociației Taxiul cu Bomboane, la adresa Bd. Nerva Traian nr. 17-19, bl. M70, sc. 3, et. 2, ap. 68, sector 3, București sau la depozitul nostru Bomboland din
Str. Ion Minulescu nr. 63-97 în incinta Flaros S.A. (zona Timpuri Noi)

De asemenea, puteți susține campania și financiar, pentru a sprijini activitățile asociate. Detaliile conturilor bancare sunt următoarele:

● Cont în lei: RO75CECEB30930RON4291146 (CEC Bank – Traian)

● Cont în euro: RO76CECEB309C1EUR4291300 (CEC Bank – Traian)

● Cont Card: RO57CECEC001946007340631
Pentru informații suplimentare sau întrebări, vă rugăm să ne contactați la:

● Telefon: 0786 744 247 / 0761 720 735

● E-mail: asociatiataxiulcubomboane@gmail.com

Fiți alături de noi, fiți #celmaispiriduș și aducem împreună un strop de magie în această perioadă de sărbătoare!
#avemtreabăiubim #mulțumim #celmaispiriduș❤️

Pentru mai multe imagini cu proiectele noastre, vă invităm să vizitați pagina noastră oficială de Facebook, unde cele mai recente fotografii cu activitățile noastre de caritate sunt încărcate zilnic!

DORITI SA DEVENITI
PARTENERI IN FAPTE BUNE?

Asociația are nevoie de voluntari și resurse în toate proiectele pe care le desfăsoară! Puteți să ne susțineți sponsorizând unul din multele noastre proiecte, cum ar fi “Canuta cu Bomboane“! Puteti dona prin PayPal, direct cu cardul bancar prin EUplatesc.ro, prin intermediul BursaBinelui.ro sau direct in contul Asociatiei noastre!